18 mai 2024

De-a lungul vietii sistemul nostru digestiv se poate confrunta cu o multime de probleme. Unele sunt trecatoare, altele ne vor chinui toata viata. Din a doua categorie face parte si sindromul dumping sau sindromul postprandial precoce. Mai putin cunoscut si destul de rar ca aparitie, acest sindrom se manifesta prin golirea continutului stomacului in intestinul subtire mult mai repede decat ar trebui sa se intample tot acest proces normal.

Mancarea nu mai e digerata corect, e in cantitate prea mare pentru sistemul digestiv, de unde si simptome precum stare de rau, greata, balonari frecvente, crampe abdominale si diaree, glicemie crescuta. Tratamente pentru sindromul dumping exista, insa trebuie administrate inca de la inceputul manifestarii simptomelor asociate ca sa fie si eficiente.

Ca sa intelegem ce se intampla cand avem sindromul dumping trebuie sa intelegem mai intai cum functioneaza sistemul digestiv. Stomacul transfera continutul sau digerat in intestinul subtire gradual, motilitatea gastrica este normala. In motilitatea gastrica sunt implicati muschii, nervii, semnale hormonale. Cand nu mai exista acest control si sincronizarea dispare valva din partea inferioara a stomacului se deschide si arunca totul, deodata, in intestinul subtire, fara ca mancarea sa fie complet digerata.

Intestinul subtire are „inteligenta” lui si incearca sa se acomodeze, atrage mai multe fluide la nivelul sau, elibereaza mai multi hormoni. Simptomele care urmeaza dupa o masa bogata sunt asemanatoare cu ce vei simti cand ai sindromul dumping. Unii pacienti vor experimenta aceste simptome si la cateva ore dupa masa. Glicemia se modifica rapid, mai ales daca mananci ceva foarte dulce si intestinul subtire nu face fata. Pancreasul se activeaza, elibereaza insulina, care are grija sa regleze zaharul din sange. Apare hipoglicemia reactiva, de unde si senzatiile neplacute, palpitatii, senzatia de lesin, de „zdruncin” in tot corpul.

De regula cei care ajung sa aiba sindromul dumping sunt pacientii care au trecut printr-o operatie serioasa la stomac sau la esofag, unde se „leaga” de stomac. 20% pana la 50% din oamenii care au trecut prin operatii de stomac ajung la sindromul dumping. Daca s-au mai eliminat si bucati serioase din stomac atunci sansele sa dezvolti sindromul sunt si mai mari. Ocazional poti sa te trezesti cu sindromul dumping si de la afectiuni gastrointestinale.

In cazuri severe sindromul dumping poate pune probleme mari pentru ca vei pierde in greutate, nu vei mai avea nutrientii de care ai nevoie, functionarea sistemului digestiv va fi alterata. De la diareea tipica pentru sindrom ajungi la deshidratare, insa in general simptomele sunt moderate si vor disparea treptat.

Simptomatologia sindromului dumping e complexa si are doua faze clare. O faza care apare mai rapid, mai devreme, la 10-30 minute dupa ce termini de mancat. Simptomele din aceasta faza sunt balonare, senzatia de plin, inrosirea fetei, transpiratie, stare de rau, ameteli, ritm cardiac accelerat. A doua faza a sindromului dumping vine la 1-3 ore dupa ce ai mancat. Scade glicemia si ajungi la ameteala, slabiciune, transpiratie, foame, ritm cardiac crescut, confuzie, tremur in tot corpul.

Cauzele sindormului dumping sunt simplu de intuit si depistat. In intestinul subtire nu se mai absorb nutrienti din mancare, nu mai ai toate substantele de care ai mare nevoie ca sa te simti bine. Daca discutam despre prima faza a simptomatologiei sindromului dumping cauzele aparitiei se reduc la o cantitate prea mare de mancare care nu e procesata complet ce ajunge in intestinul subtire, la nivelul sau sunt aduse prea multe lichide din corp.

Apare diareea si balonarea imediat, ritmul cardiac e marit, tensiunea scade. In a doua faza descrisa anterior cauzele identificate au legatura cu o cantitate prea mare de zaharuri si amidon prezenta in intestin. Creste glicemia, pancreasul incearca cu insulina sa transfere zaharul din sange in celule, dar prea multa insulina duce la hipoglicemie.

In general, operatiile la stomac sunt cauzele principale ale sindromului dumping. Dupa operatii mancarea ajunge in intestin foarte repede si stomacul nu are timp sa isi termine treaba, procesarea mancarii, inceputul digestiei.

Diagnosticarea sindromului dumping se va face doar in cabinetul medicului specialist, gastroenterolog. Se va observa istoricul medical al pacientului, daca sunt prezente operatii gastrice, se va aplica un chestionar legat de acest sindrom, cu un scor tipic pentru a determina cat de severa e afectiunea. Se va recomanda un test oral pentru determinarea tolerantei la glucoza, se vor numara si celulele rosii din sange. Daca numarul lor e mai mare dupa ce bei glucoza inseamna ca ai cantitati mari de fluid care circula din sange in intestin. Daca scade glicemia la trei ore dupa consum va determina diagnosticarea cu sindromul dumping.

La nevoie se va realiza si un test al hidrogenului din respiratie dupa ce se bea o solutie cu glucoza. Daca testul e pozitiv nu se absoarbe bine glucoza, intestinul subtire nu face faca la ce primeste. Endoscopia superioara si radiografii ale sistemului digestiv superior vor fi necesare, la fel si testul de golire gastrica.

Tratamentele pentru sindromul dumping vor rezolva mare parte din probleme si simptome. Se poate apela la operatie, la medicamente, dar si la schimbari in dieta si in privinta alimentelor consumate la fiecare masa. In cele mai multe cazuri modificari ale dietei vor aduce rezultate foarte bune si vor ameliora simptomele pana la disparitia lor. Daca regimul, dieta nu functioneaza vor fi recomandate medicamente si chiar operatie.

Schimbarile legate de dieta si de modul in care mananci sunt cele mai importante. Renunta la trei mese pe zi si mananca mai des, incearca sa ai cinci mese, dar cu o cantitate mai mica de mancare. Renunta la sucuri, bomboane, dulciuri, orice fel de produse de patiserie pline de grasimi si de zahar, mananca proteine de calitate, peste, pui, unt de arahide, tofu, renunta la carbohidratii „rai”, consuma ovaz, cereale integrale, grau intreg si paine grau intreg, cat mai multe fibre. Nu bea apa sau orice alte lichide decat dupa 30-45 de minute dupa masa, mesteca bine tot ce mananci, adauga si pectina in mancare dac e nevoie.

Poti bea sucuri de fructe naturale, din fructe stoarse acasa, legume gatite, coapte, fructe la conserve fara zahar, fructe si legume crude cat mai multe, cereale fara indulcitori, cartofi albi si dulci, oua, branza, fasole, carne de vita, fructe de mare, orez brun, paste integrale, deserturi fara zahar. Se evita de la inceput orice fel de bautura ce contine cofeina, alcoolul, broccoli, conopida, varza, ceapa, produse patiserie, siropul, prajiturile de orice fel, sosuri cu piper si chili.

In cazuri mai grave se va prescrie octreotida, care va incetini procesul de „aruncare” a continutului din stomac in intestinul subtire, blocand si eliberarea de insulina. Se mai poate prescrie acarboza, care reduce simptomatologia sindromului dumping.

Operatia se va realiza doar cand niciun fel de tratament nu a dat rezultatele dorite. In functie de locul in care e problema ce a generat sindormul dumping se va actiona chirurgical doar acolo, de multe ori se „repara” modul in care are loc comunicarea dintre stomac si intestinul subtire.

Cazurile moderate de sindrom dumping se rezolva dupa trei luni, dar in cazuri severe va dura 12-18 luni pana cand nu mai sunt simptome. Orice schimbari de dieta vor avea efecte la saptamani dupa ce ai inceput sa le pui in practica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.