23 aprilie 2026

IPJ Ialomiţa anunţă că un bărbat de 31 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism pe strada Călăraşi din municipiul Feteşti, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a acroşat un moped ce circula pe aceeaşi direcţie de mers, în faţa sa.

”Pe moped s-ar fi deplasat două persoane, care nu ar fi purtat elemente reflectorizante şi nici elemente de protecţie. Imediat după impact, conducătorul auto implicat a părăsit locul producerii accidentului fără încuviinţarea organelor de cercetare penală. Acesta s-ar fi întors la scurt timp în zona producerii evenimentului rutier, fiind identificat de către poliţişti”, a transmis Poliţia.

Potrivit reprezentanților instituției, în urma evenimentului rutier, din păcate, un minor de 12 de ani, pasager pe moped, a decedat.

”De asemenea, conducătorul mopedului, un tânăr de 22 de ani, a necesitat îngrijiri medicale fiind transportat la cea mai apropiata unitate spitalicească. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o concentraţie de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate mostre bilogice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a concentraţiei de alcool în sânge”, a transmis sursa citată.

De asemenea, şi conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Şoferul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului. 

Lasă un răspuns