
Moaștele vor rămâne la Brăila până sâmbătă
Sute de preoți și credincioși au participat, la Brăila, la un pelerinaj impresionant, prilejuit de aducerea moaștelor Sfântului Nicolae din Galați, procesiunea străbătând principalele artere ale orașului până la biserica dedicată sfântului ocrotitor. Atmosfera a fost una de profundă reculegere, iar sunetul clopotelor și al cântărilor bisericești a însoțit drumul moaștelor printre miile de oameni adunați pe traseu, scrie Click.ro.
Credincioșii care nu au reușit să participe la procesiune au fost așteptați ulterior la biserică, unde moaștele au fost așezate spre închinare. Oamenii au stat la cozi timp de mai multe ore pentru a se ruga și pentru a primi binecuvântare, cu speranța unui an mai bun. Moaștele vor rămâne la Brăila până sâmbătă, ziua în care este sărbătorit Sfântul Nicolae, evenimentul religios marcând totodată și începutul simbolic al sărbătorilor de iarnă.
Viața Sfântului Nicolae
Sfântul Nicolae s-a născut în provincia Licia (Lichia) din sudul Asiei Mici (Turcia de azi), în orașul Patara. A fost unicul fiu al unei familii foarte înstărite și evlavioase.Copil fiind, a dovedit hărnicie la învățătură și o viață virtuoasă, ceea ce a făcut ca el să crească duhovnicește și în înțelepciune creștină. Nu avea încă vârsta judecății, când el s-a deprins cu rugăciunea și înfrânarea, virtuți ce mai târziu i-au potolit patimile trupului și i-au ușurat desăvârșirea sufletului.
A rămas de timpuriu orfan de ambii părinți. Cel care avea să fie o fală a creștinătății, n-a făcut precum tânărul risipitor din Sfânta Evanghelie, ci, dimpotrivă, într-una din zile, a strâns în fața casei sale pe toți săracii și oropsiții din acel ținut și le-a dăruit toate bogățiile moștenite, pe care el le socotea a fi deșertăciuni, și L-a urmat pe Domnul Iisus Hristos.
În auzul evlaviosului Nicolae răsunau cuvintele Mântuitorului: „Vinde toate câte ai și împarte la săraci și vei avea comoară în ceruri.” (Luca 18, 22). Şi ca să se apropie și mai mult de Acesta, el s-a îndreptat spre Ţara Sfântă, dornic să calce pe drumurile sfințite de pașii Mântuitorului și ai ucenicilor Lui, astfel să se întărească și mai mult în credință.
Tânăr fiind, face mai multe pelerinaje în Palestina și Egipt. Nu se știe dacă a fost ales episcop în cetatea Mira, la cererea credincioșilor, care rămăseseră fără pastor, dar conform tradiției aceasta s-a întâmplat înainte de a fi închis, în timpul persecuțiilor lui Dioclețian. A fost eliberat după urcarea pe tron a Sfântului Constantin.
Apărător al ortodoxiei
Sfântul mai este cunoscut și ca apărător al Ortodoxiei împotriva arienilor. Conform tradiției, a fost prezent la Sinodul de la Niceea, deși numele său nu apare în documentele din acea perioadă. A trecut la Domnul pedata de șase decembrie, cândva între anii 342 și 352.







