23 aprilie 2026

„Deocamdată avem o situație care este aparent irelevantă, în sensul în care votul este în dinamică. Culegerea noastră – pentru că n oi nu numărăm voturi – ci face o estimare la urne, în fața secțiilor de votare nu avem date care să genereze o ierarhie foarte clară, din motive de dinamică.

Câteva concluzii pe care le-am mai spus, de altfel, se pot desprinde. O primă concluzie este că o candidată acumulează voturile semnificativ majoritare ale persoanelor de vârstă mică, între 18 și 25-30 de ani. De asemenea, este o concurență acerbă pe dreapta în vederea unei poziții cât mai bune a principalilor candidați de dreapta.

O altă concluzie importantă, aceea că așteptăm să ni se confirme sau să ni se infirme analizele pe care nu numai noi, dar și alte institute le-au realizat, privind votul foarte ridicat al bazinului suveranist. Încă nu avem o confirmare în privința asta, dar dinamica este cea care generează improbabilități la această oră”, a declarat Marius Pieleanu într-o intervenție telefonică pentru Realitatea PLUS de la sediul Avangarde-CURS.

Referitor la prezența scăzută, sociologul a afirmat: ” E greu de spus că sunt spre 4 procente în minus participare la vot. Asta înseamnă că, în principiu, cei care își mobilizează mai adecvat bazinele proprii electorale ar avea o șansă în plus. 

În oraș plouă, mall-urile sunt pline. Deși în analizele anterioare electorale și preelectorale oamenii spuneau că au un anumit tip de interes față de ziua votului, iată că până acum nu se confirmă acest lucru”. 

Lasă un răspuns