30 aprilie 2024

Poliţiştii din Bucureşti fac, miercuri, 20 de percheziţii în Capitală şi în cinci judeţe, într-un dosar în care nouă persoane sunt suspectate că au înşelat firme prin emiterea de file CEC şi bilete la ordin pentru plata unor mărfuri precum produse siderurgice, materiale de contrucţii, echipamente electrice şi de protecţie.

Acestea sunt suspectate că se prezentau sub identităţi false sau sub numele administratorilor a două firme din domeniul comerţului şi al construcţiilor, pentru a putea cumpăra materiale precum produse siderurgice (tablă, ţeavă, şuruburi), cărămidă, adezivi, îngrăşăminte chimice, aparate de aer condiţionat, panouri fotovoltaice, echipamente de protecţie (căşti, bocanci, ochelari), echipamente electrice (cabluri, prize, boilere). Suspecţii stabileau 30, 45 sau 60 de zile data scadenţei prin ordinele de plată şi la termen nu se primeau banii, afirmă sursele citate.

11 percheziţii în Ploieşti şi în Craiova, într-un dosar de proxenetism. Cum își racolau victimele

Activitatea infracţională s-a desfăşurat în perioada septembrie-noiembrie 2023, iar produsele ”cumpărate” erau apoi revândute, mai ieftin decât preţul pieţei.

”În fapt, în cursul anului 2023, nouă persoane ar fi indus în eroare 12 persoane vătămate (societăţi comerciale ce funcţionează în Bucureşti şi în judeţul Ilfov), cu privire la posibilitatea de a le achita contravaloarea unor mărfuri prin emiterea de instrumente de plată (CEC-uri şi bilete la ordin), pentru care nu ar fi asigurat disponibilul la momentul ajungerii la scadenţă. Din cercetări, s-a stabilit că prejudiciul cauzat este de aproximativ 1.500.000 de lei”, a transmis Poliția Capitalei. 

Percheziţii în Timiș și București, la persoane cercetate pentru trafic de droguri. Cum acționau traficanții FOTO

Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune.

Acţiunea a beneficiat de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi de sprijinul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Dâmboviţa, Galaţi şi Braşov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.