24 aprilie 2026

Ce au transmis salvatorii?

Potrivit reprezentanților Salvamont Neamț, apelul la 112 a fost recepționat în jurul orei 14:30, iar conform informațiilor transmise, tânărul, cetățean al Republicii Moldova, era inconștient în zona Cusma Dorobanțului, la o altitudine de aproximativ 1.600 de metri.

La intervenție au participat două echipaje din Baza Salvamont Durău, care au reușit să ajungă la victimă, să o stabilizeze și să o transporte în siguranță până la autospeciala ambulanței.

Reprezentanții Salvamont subliniază că misiunea s-a desfășurat cu succes, iar cooperarea între salvatori și echipajele medicale a fost esențială pentru a aduce tânărul în siguranță la spital.

Lasă un răspuns