25 aprilie 2026

Incidentul a avut loc marți seară, în jurul orei 20:35, pe strada Anton Pann, iar la scurt timp, la fața locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, care a început manevrele de resuscitare. 

Reprezentanții IPJ Brăila au anunțat că polițiștii au fost sesizați printr-un apel la 112 cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de la etajul 4 al unui bloc.

Ulterior, la locul unde a avut incidentul s-au deplasat poliţişti, dar și un echipaj de descarcerare din cadrul ISU Dunărea Brăila. 

„Din primele date se pare că minora de 13 ani s-ar fi aruncat de la etajul 4 al apartamentului unde locuieşte”, au transmis polițiștii.

Oamenii legii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns