22 aprilie 2026

Directorul Hidro Prahova a declarat pentru Observator Prahovean că, deși compania nu a generat criza, ea ar urma să suporte pierderile, dacă se aplică o prevedere din contract care prevedere reducerea tarifului pentru populație dacă apa nu respectă parametrii de potabilitate.

Deși acest lucru s-a întâmplat, decizia ca oamenii să plătească mai puțin, o eventuală reducere a prețului facturat trebui analizată de șefii companiei.

„Reducerea prețului la tarif pentru populație este o măsură prevăzută în contract (…) dar asta urmează să o analizăm într-o ședință de Cpoonsiliul de Administrațeoi”, a explicat directorul Hidro Prahova

Directorul companiei a dat asigurări că recuperarea cheltuielilor nu se va face de la populație:

La finalul crizei, compania va prezenta public o situație detaliată privind costurile suportate. Până atunci, oamenii rămân în incertitudine: primesc apă nepotabilă, dar așteaptă să vadă dacă facturile vor reflecta realitatea.

Lasă un răspuns