14 aprilie 2024

Numai noaptea trecută 9 elevi au fost transportaţi cu ambulanţele la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara, iar la primele ore ale dimineţii alte 12 persoane au ajuns la spitale. În total, 15 copii sunt, în prezent, internaţi la Spitalul de Copii, alţi doi sunt la Spitalul Municipal şi tot la Spitalul Municipal este internat şi un profesor. Cu toţii au simptome de intoxicare. Au acuzat dureri abdominale, vărsături, scaune diareice. De asemenea, alţi elevi şi profesori cu aceleaşi simptome nu s-au deplasat încă la spital. În noaptea de marţi spre miercuri, la ora 1.00, ISU Timiş a dispus deplasarea la Colegiul Naţional C.D. Loga a unui echipaj CBRN cu 6 subofiţeri, pentru identificarea unei posibile surse de intoxicare, Totodată, conducerea instituţiei de învăţământ a fost contactată, aceştia precizând că nu cunosc sursa posibilă de intoxicaţie având în vedere că nu există cantină, nu sunt racordaţi la gaze naturale şi nu s-au facut dezinfecţii sau deratizare. ”Legat de situatia de la Loga, la această oră pot spune că nu ştim de la ce au apărut simptomele copiilor. Sunt în jur de 30 de copii, vreo 12 adulţi afectaţi de aceleaşi simptome. O parte internaţi, o parte acasă. Toată noaptea am stat pe telefon, cu reprezentanţi ISU, conducerea Loga”, a transmis Aura Danielescu, inspector -şef al ISJ Timiş. De asemenea, conducerea Colegiului a dispus suspendarea cursurilor miercuri. ”Potrivit articolului 9, alineat 3) şi 4) litera b) din OME 4183/2022, cu modificările şi completările ulterioare, Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, considerând a fi o situaţie obiectivă, o situaţie excepţională, împreună cu conducerea unităţii de învăţământ, la cererea directorului, în baza hotărârii consiliului de administraţie al unităţii, şi anunţând Ministerul Educaţiei, am decis suspendarea cursurilor şcolare pentru ziua de astăzi”, a transmis conducerea Colegiului Naţional C.D, Loga din Timişoara. Totodată, conducerea unităţii de învăţământ a anunţat că va trimite un set de chestionare tuturor elevilor şi profesorilor pe grupurile claselor, pentru a se realiza un bilanţ al copiilor şi profesorilor afectaţi, dar şi pentru a se putea stabili un element comun care ar fi putut duce la intoxicare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.