25 februarie 2024

Astfel, va fi aprobat proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 158/2019 pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind intensificarea cooperării în prevenirea şi combaterea infracţiunilor grave, semnat la 5 octombrie 2015 la Washington D.C., precum şi pentru modificarea unor acte normative.Proiectul vizează, între altele, crearea, la nivel naţional, a mecanismelor necesare (din perspectivă legislativă, administrativă şi operaţională) pentru realizarea unui schimb de informaţii cu Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite ale Americii prin intermediul unei platforme informatice dezvoltate şi administrate de către Ministerul Afacerilor Interne.Totodată, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Inspectoratul General pentru Imigrări vor fi desemnate ca puncte naţionale de contact pentru efectuarea interogărilor automatizate în scopul prevenirii, descoperirii şi combaterii infracţiunilor grave în privinţa colaborării cu Departamentul pentru Securitate Internă.Va fi aprobat şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG nr. 126/2005 privind reprezentarea României sau a instituţiilor publice în fata Curţii de Arbitraj Internaţionale a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii (ICSID).”Prin prezentul proiect, se propune ca reprezentarea României sau a instituţiilor publice membre ale Guvernului în litigiile pentru care, la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, statul sau instituţiile publice prevăzute la articolul 1 alineat (2) nu au desemnaţi avocaţi specializaţi în litigiile judiciare şi arbitrale internaţionale, altele decât cele de la Curtea de Arbitraj Internaţional a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii sau de la un alt tribunal arbitral internaţional, atunci când prin cererile de arbitrare sunt invocate clauze care se referă la protecţia reciprocă a investiţiilor din tratatele internaţionale la care România este parte, se realizează de către Ministerul Finanţelor”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.