21 mai 2024

Noua facilitate oferită utilizatorilor transportului în comun din Bucureşti şi împrejurimi este posibilă datorită parteneriatului încheiat între PayPoint Services şi Societatea de Transport Bucureşti (STB).

Ca urmare a acestui acord de colaborare, utilizatorii pot achiziţiona atât titluri de călătorie, cât şi abonamente STB de pe orice echipament PayPoint asistat (operat de către vânzătorul din magazin) sau neasistat, din Bucureşti şi proximităţi. Pentru achiziţionarea titlurilor de călătorie şi a abonamentelor STB este necesară deţinerea unui card de transport (fizic) emis de STB.

Autobuzele STB, „ajutor” pentru Poliția Rutieră și Locală. Ce se întâmplă cu șoferii care merg pe banda specială a autobuzelor

Astfel, consumatorul se prezintă cu cardul Activ la unul din magazinele unde apare sigla PayPoint, se adresează persoanei care operează terminalul PayPoint, care va introduce seria cardului de transport şi va opera tranzacţia.

Pentru Portofel Electronic se introduce suma de reîncărcare dorită (valoarea maximă admisă este de 80 de lei), iar pentru Abonamente, care pot fi reîncărcate anticipat cu maximum 60 de zile înainte, se selectează tipul de abonament şi data de început a acestuia. Plata se face în numerar, iar consumatorul primeşte dovada plăţii eliberată de terminal la finalul fiecărei tranzacţii.

Serviciul este disponibil şi pe terminalele PayPoint neasistate, unde utilizatorul urmează paşii descrişi în meniul intuitiv şi gestionează singur tranzacţia.

Titlurile de călătorie care nu pot fi reîncărcate prin intermediul terminalelor PayPoint sunt călătorii metropolitane; abonamentele orare; abonamentele cu tarif redus; abonamentele integrate cu transportul feroviar.

PayPoint România este principalul operator de plăţi în numerar pentru o gamă variată de servicii, disponibil în aproximativ 25.000 de puncte de retail. În prezent, PayPoint asigură încasarea plăţilor pentru majoritatea furnizorilor de utilităţi şi servicii din România. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.