15 aprilie 2024

Potrivit datelor DGASPC, în anul 2020, în judeţul Tulcea au fost înregistrate 162 de persoane cu probleme din spectrul autist, 150 dintre ele rămânând în familie, trei fiind preluate de asistenţi maternali profesionişti şi nouă persoane, în centrele rezidenţiale ale instituţiei din subordinea Consiliului Judeţean.Îîn anul 2023, numărul persoanelor înregistrate cu probleme din spectrul autist a fost de 238, dintre care 226 sunt în familie, patru au fost preluate de asistenţi maternali şi opt sunt în centrele DGASPC, potrivit Agerpres.”E clar că au nevoie de sprijin, de informare foarte multă şi de mediatizare a drepturilor şi beneficiilor pe care le au din acest statut (de persoană cu dizabilităţi – n.red.). În Legea 448/2006, găsim de la facilităţi fiscale şi parcare, până la subvenţionarea dobânzii în cadrul unor credite pentru adaptarea locuinţei sau achiziţionarea unui autoturism. Trebuie informare mai mult decât formală, pentru că aici discutăm despre persoane cu dizabilităţi care ajung mai greu la informaţie”, a menţionat şeful Serviciului proiecte, monitorizare şi coordonare SPAS-uri din cadrul DGASPC, Laurenţiu Ivanov.Anual, pe 2 aprilie, este marcată Ziua Internaţională de conştientizare a autismului, cu scopul de a dinamiza eforturile de promovare a unei mai bune înţelegeri a autismului şi de a creşte nivelul de informare a publicului larg privind nevoile speciale ale persoanelor cu autism şi ale familiilor acestora. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.