19 mai 2024

Astfel, întrebați dacă le-ar fi de folos, în cazul în care ar avea un accident rutier, să primească din partea asigurătorului o propunere, cu titlu informativ, cu unități service unde să își poată repara mașina, 85% dintre respondenți au răspuns afirmativ. Cercetarea sociologică a fost realizată de IRES, la solicitarea UNSAR, în primul trimestru al acestui an, pe un eșantion reprezentativ de 1.028 respondenți 18+ ani, care conduc un autovehicul.

Aceeași cercetare sociologică arată și că majoritatea șoferilor români (56%) spun că i-ar deranja mult și foarte mult situația în care costul reparației efectuate într-un service ar fi cu mult mai mare în cazul în care aceasta s-ar realiza în baza poliței RCA, față de cazul în care acest cost ar fi suportat din bugetul personal al unui șofer.

Atât fenomenul fraudelor, cât și creșterile costurilor cu reparațiile sunt factori care conduc la creșterea daunei medii RCA, care s-a mărit cu peste 8% în 2023, ajungând la valoarea de 10.750 lei. Toate daunele sunt, în final, plătite din primele de asigurări pe care toți deținătorii de vehicule sunt obligați să le plătească în baza legii.

 

În concluzie, acest sondaj relevă încă o dată faptul că șoferii români știu ce soluții sunt necesare pentru îmbunătățirea legislației actuale privind asigurarea RCA.

 

Reamintim faptul că asigurătorii au plătit anul trecut despăgubiri record în baza polițelor RCA, în valoare de 4,2 miliarde lei. Acestor sume li se adaugă rezerve în valoare de 2,3 miliarde lei pentru daunele avizate (RBNS), dar și 2,35 miliarde lei aferente daunelor neavizate (IBNR).

Despre UNSAR

Înființată în 1994, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 22 de companii de profil. Acestea dețin o pondere de aproximativ 90% din piața locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activității de asigurări în România și a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern și internațional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe.

 

Asigurările reprezintă un sector – cheie al economiei românești, contribuind la dezvoltarea acesteia. Asiguratorii din România Membri ai UNSAR plătesc despăgubiri de circa 5,2 milioane EUR în fiecare zi calendaristică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.