9 decembrie 2024

 

“Am reuşit să scădem inflaţia la 5,9% în aprilie, aproape la jumătate faţă de nivelul înregistrat la preluarea guvernării. Este una dintre promisiunile cele mai importante făcute românilor pe care o îndeplinim! Datele oficiale arată clar că acolo unde am intervenit prin plafonare, adică la alimentele de bază, energie şi gaze, se înregistrează cele mai mari scăderi. Asta demonstrează că am acţionat corect şi vom continua pe această direcţie ca să ducem inflaţia sub 5% până la finalul anului, aşa cum ne-am propus. Pentru că scăderea inflaţiei înseamnă protejarea puterii de cumpărare a românilor, unul dintre principalele obiective ale acestei guvernări”, a scris Marcel Ciolacu, pe pagina sa de Facebook.

Rata anuală a inflaţiei a coborât în luna aprilie la 5,9%, de la 6,61% în martie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 2,07%, cele nealimentare cu 7,17%, iar serviciile cu 10,05%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.