21 mai 2024

Institutul de Cardiologie Iliescu și Centrul de Oncologie Fundeni nu pot beneficia de foarte mulți bani din PNRR pentru că primarul Capitalei, Nicușor Dan, a blocat 1,7 miliarde de euro din Planul Urbanistic Zonal al sectorului 2, potrivit unei analize.

Liderul grupului PNL din Consiliul General al Municipiului București, Diana Mardarovici spune că situația ține deja de foarte mult timp și, în ciuda insistențelor, primarul a refuzat să recunoască drept obiective de interes național cele două unități medicale. Asta în timp ce sistemul medical din România este în colaps, iar investițiile sunt ratate din cauza unor blocaje administrative.

Aceasta a mai spus că, de la începutul mandatului, la insistențele colegilor săi, două PUZ-uri au intrat pe ordinea de zi doar pentru că aveau decizii judecătorești definitive. Liderul mai subliniază că, în instanță, avocații care trebuie să reprezinte Consiliul General nu ar apără documentația emisă de acesta, ci decizia primarului general Nicușor Dan.

În același timp și consilierul PNL Andrei Badiu spune că primarul a creat un blocaj urbanistic major. „În disperarea lui și-n lupta lui haotică cu rechinii imobiliari, o masă de oameni nedeterminată a blocat foarte multe investiții publice. PUZ-urile au ajuns ca un fel de bau-bau, nimeni nu știe ce e cu ele, dar sunt rele. Primarul a blocat tot, tot fără excepție. Noi, consilierii suntem legați de mâini și de picioare,” a spus consilierul PNL.

Și Constantin Hazarian, consilier general PNL și președintele Comisiei de Urbanism din cadrul Consiliului General al Municipiului București, spune că au fost suspendate PUZ-urile de Sector. Nicușor Dan a promis ca suspendarea va dura doar un an, timp în care direcția de urbanism din București să facă o analiză a problemelor din aceste PUZ-uri și să vină cu propuneri de modificări. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.