20 mai 2024

Cum s-a întâmplat totul

Conform postării de pe rețeaua de socializare, șoferul păre să fi pierdut controlul mașinii înainte de a ajunge la limitatorul de viteză, intrând în stâlpii separatori din zona de presemnalizare și, ulterior, în indicatorul rutier.

Potrivit declarațiilor Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, accidentul s-a produs din cauza vitezei. Conducătorul auto, în vârstă de 48 de ani, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, ceea ce a dus la producerea evenimentului rutier. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ.

În urma incidentului, șoferul a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 990 de lei de către polițiștii rutieri din Snagov.

„La data de 8 mai a.c.,  în jurul orei 5:09,  în zona unde este montat un limitator de viteză inteligent respectiv D.J 101B, la km 23 + 450 din localitatea Ghermănești, s-a produs un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, context în care, un conducător auto în vârstă de 48 de ani, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, împrejurare în care a intrat în stâlpii separatori din zona de presemnalizare și delimitare a sensurilor de mers, iar ulterior cu un indicator rutier de pe trotuar. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ”, a transmis Inspectoratului de Poliție Ilfov.

Limitator de viteză inteligent adus din Mexic

Limitatorul de viteză inteligent, adus din Mexic, montat în zona respectivă reprezintă o premieră pentru România. Acesta a fost instalat în cadrul unui proiect pilot și are rolul de a avertiza conducătorii auto cu privire la o trecere de pietoni dotată cu un dispozitiv special. Dacă mașinile depășesc viteza de 30 de kilometri pe oră, bumperul limitatorului se ridică pentru a împiedica traversarea pietonilor și pentru a reduce riscul de accidente.

Costul montării unui astfel de limitator de viteză inteligent pe un singur sens de circulație este estimat la 130.000 de lei. Totuși, în cazul de față, dispozitivul a fost instalat gratuit, în cadrul unui proiect experimental. Există planuri pentru montarea unui limitator similar și în zona Pipera din apropierea Capitalei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.