13 iulie 2024

Patru persoane acuzate de proxenetism au fost arestate preventiv după ce polițiștii și procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 au stabilit că aceștia câștigau sume mari de bani de pe urma mai multor tinere care e prostituau pentru ei în camerele unor hoteluri din Capitală. 

Conform anchetatorilor, în perioada martie 2024 – prezent, o femeie, în vârstă de 48 de ani și alți trei bărbați în vârstă de 24, 30, respectiv 26 de ani, ar fi înlesnit practicarea prostituției de către trei tinere, în vârstă de 21, 25, respectiv 28 de ani, această activitate desfășurându-se la un hotel din Capitală.

Proxeneții le învățau pe fete cum să-și aleagă clienții

Din cercetări, s-a stabilit faptul că cei patru le-ar fi asigurat protecție femeilor, constând în aceea că ar fi supravegheat și coordonat activitatea de prostituție, oferindu-le sfaturi și indicii privind alegerea clienților și relaționarea cu aceștia, în scopul obținerii unor sume de bani.

De asemenea, anchetatorii au stabilit că proxeneții racolau clienți pentru cele trei fete prin intermediul unor site-uri de anunțuri matrimoniale.

Sursa citată a precizat că, pentru perchezițiile din data de 20 iunie 2024, au participat, pe lângă polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sector 4, echipaje de poliție de la secțiile 14, 15, 16 și 26. Pe lângă locuințele presupușilor proxeneți, au fost percheziționate și camerele de hotel în care lucrau prostituatele.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale Sector 4, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.