15 aprilie 2024

Realitatea PLUS: Cum vi se pare actuala lege a pensiilor?

Violeta Alexandru: Este o lege care nu va genera îmbunătățiri și lucruri bune pentru pensionari. Acest guvern nu face decât să peticească pe aici pe acolo o fostă lege. Nu este dispus, deschis să discute și alte opțiuni. Eu nu sunt adepta creșterii pensiilor cu puncte – cu și punctulețe și nici nu sunt o susținătoare a actualei formule din lege care îi face pe oameni, pentru că e foarte complicată, îi face pe oameni până mor să simtă că e ceva în neregulă și că cineva îi fură și că acolo s-a strecurat o greșeală. Sistemul actual pe care PSD l-a continuat este un sistem care va menține pensiile tot timpul mici. 

1,8 milioane de pensionari nu vor primi nimic la majorarea din septembrie. Calcule în exclusivitate – VIDEO

Văd că au preluat ideea mea, pe care am depus-o în parlament acum vreo doi ani și mi-au ținut-o la sertar. 

Sfidare maximă: Numărul „specialilor” a crescut cu 200 într-o singură lună. Pensia specială medie, peste 6.000 de lei

 Să se valorifice oamenilor toate sporurile. Nu doar cele cu caracter, ci și cele cu caracter nepermanent. N-au vrut. Sper ca măcar asta pe care au preluat-o și au pus-o în lege să o valorifice să o ducă la bun sfârșit, dar vă spun că și aici am rețineri. Nu cred că se vor ține de promisiune în ceea ce privește această noutate cu care au venit, cu punctele de stabilitate.Nu cred și aici îi suspectez de populism. 

Citește și Când intră pensiile majorate: anunțul crucial al ministrului Muncii. Simona Bucura Oprescu arată cum se calculează punctele de stabilitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.