29 aprilie 2025

Incidentul s-a produs la Liceul Tehnic Iuliu Maniu din București, potrivit Realitatea Plus.Din primele relatări, conflictul a izbucnit între 4 adolescenți, iar 3 dintre aceștia l-au atacat pe cel de-al patrulea, unui dintre atacatori folosind și o macetă.

Din fericire, victima nu a fost grav rănit, având totuși nevoie de îngrijiri medicale, în cabinetul școlar, în urma unei tăieturi la nivelul brațului.Oamenii legii au reușit să dea de urma atacatorilor, iar aceștia au fost duși la sediul secției 21 de poliție pentru audieri:

„Astăzi, 3 aprilie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 21 Poliție au fost sesizați, în jurul orei 13.00, cu privire la faptul că un elev din cadrul unei instituții de învățământ, din Sectorul 6, ar fi fost agresat fizic.

La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiști din cadrul secției, care au constatat că aspectele sesizate se confirmă, persoana în cauză fiind un elev, în vârstă de 16 ani.

Din primele cercetări, s-a stabilit faptul că victima ar fi  avut un conflict spontan cu patru minori, din afara unității de invățământ.

Ulterior, acesta ar fi fost agresat fizic de unul dintre minori, cu un obiect tăietor-înțepător.

La fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, care i-a acordat primele îngrijiri medicale, elevul fiind transportat la spital, pentru îngrijiri de specialitate.

De asemenea, polițiștii au depistat la scurt timp trei minori implicați în eveniment, iar cu sprijinul colegilor din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, a fost depistat incă un minor implicat, aceștia fiind conduși la sediul secției pentru audieri.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 21 Poliție, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, informează DGPMB într-un comunicat.

Mesajul unei românce întoarsă în țară după 15 ani în Anglia: „Oameni răi, profitori și triști! Am fugit de dracu și am dat de mă-sa!”

Lasă un răspuns

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.