14 aprilie 2024

Gabriel Zahiu, fost fotbalist la Gloria Buzău şi la Steaua Bucureşti (1975-1981) care s-a stins din viaţă în luna noiembrie a anului trecut în Suedia a fost înmormântat, sâmbătă la Buzău, în prezenţa câtorva zeci de cunoscuţi, rude, foşti colegi de echipă dar şi a secretarului general adjunct al FRF Gabriel Bodescu.

Sicriul cu trupul neînsufleţit, care a fost adus în ţară marţi, după luni bune de la decesul fotbalistului,a fost dus pe stadionul echipei Gloria Buzău acolo unde Gabriel Zahiu şi- a început cariera fotbalistică şi de unde a fost transferat la Steaua Bucureşti.

În tricoul echipei din Ghencea, Gabriel Zahiu a evoluat în 114 meciuri pe posturi de fundaş ori mijlocaş şi a înscris 31 de goluri. După 1981 Gabriel Zahiu a revenit la Buzău  unde a mai evoluat 4 ani, după care a plecat în Suedia unde s-a stabilit definitiv şi a obţinut cetăţenia suedeză.

Fostul fotbalist s-a stins din viaţă în Suedia, unde locuia de ani buni în data de 20 noiembrie 2023 la doar trei zile după ce împlinise 67 de ani. Vestea morţii sale a ajuns la rudele sale care au făcut toate demersurile pentru a-l aduce în România, însă procedura a fost una extrem de anevoioasă dat fiind că Zahiu era cetăţean suedez iar singura rudă de gradul I, sora sa, este bolnavă şi netransportabilă astfel că de procedurile de repatriere a trebuit să se ocupe un nepot, şi el stabilit la rândul său în Anglia.

Sicriul cu trupul neînsufleţit a fost transportat sâmbătă dimineaţă de la capela unde a fost depus la stadionul echipei Gloria Buzău, fiind aşteptat de colegi de echipă, rude şi de câţiva cunoscuţi. Sicriul a fost dus la mijlocul terenului, fiind intonate imnul naţional şi imnul echipei Gloria Buzău.

Fostul fotbalist a fost îngropat la Cimitirul Dumbrava.

Doliu în fotbalul românesc. Un sportiv român de legendă s-a stins în Suedia, trupul neînsuflețit nu poate fi repatriat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.