13 iulie 2024

Cum a murit Diana Maria în Munții Bucegi

Conform declarațiilor șefului Serviciului de Medicină Legală Prahova, Vasile Drăghici, leziunile provocate de cădere au fost cele mai severe, însă și rănile cauzate de animal au fost considerabile și incompatibile cu viața. 

„Au fost două tipuri de leziuni: leziuni produse prin precipitare, cădere de la înălţime şi leziuni produse de urs. Leziunile cele mai grave sunt cele prin cădere, dar şi cele produse de urs erau incompatibile cu viaţa. Care i-a determinat mai repede decesul urmează să se stabilească, dar avea leziuni foarte grave prin precipitare, prin cădere de la înălţime” a precizat Vasile Drăghici.

Ursul care a atacat pe traseul Jepii Mici nu avea rabie

Directorul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Prahova, George Stratulat, a confirmat că ursul implicat în incident nu prezenta rabie. Ursul, o femelă de 4-5 ani, nu era gestantă și nu avea alte probleme de sănătate, conform analizelor efectuate.

Tragedia s-a petrecut când tânăra în vârstă de 19 ani a fost atacată și sfâșiată de urs pe traseul montan, într-o zonă unde recuperarea corpului ei a fost extrem de dificilă din cauza prezenței continue a animalului. Întrucât ursul a reprezentat un pericol imediat pentru echipele de intervenție, care au fost amenințate de comportamentul său agresiv, a fost luată decizia de a-l împușca conform procedurilor legale și de siguranță aplicabile în astfel de situații.

„Având în vedere faptul că ursul prezenta pericol pentru salvatorii prezenţi la faţa locului, întrucât a încercat în repetate rânduri să îi atace, echipa de intervenţie constituită conform OUG 81/2021 a hotărât împuşcarea acestuia, lucru care s-a şi realizat”, au transmis autoritățile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.