21 mai 2024

 

ANM a emis o avertizare cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină în Oltenia, vestul Munteniei, sud-vestul Transilvaniei, precum și în Carpații Meridionali și local în Carpații Occidentali. 

Alerta meteo este valabilă duminică, între orele 12.00 și 23.00.

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea până pe 10 iunie

“Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină în Oltenia, vestul Munteniei, sud-vestul Transilvaniei, precum și în Carpații Meridionali și local în Carpații Occidentali”, se arată în avertizarea Administrației naționale de Meteorologie.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. Pe parcursul nopții de duminică spre luni va ploua moderat cantitativ (în jurul a 15 l/mp) în sudul Munteniei și al Dobrogei.

Vremea se răceşte şi în CapitalăAdministraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică dimineață, o prognoză specială pentru Capitală, valabilă până luni dimineață. Vremea se va răci. Cerul va avea înnorări și vor fi perioade cu averse (se pot acumula 10…15 l/mp) și posibil descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări (viteze la rafală în general de 35…45 km/h). Temperatura maximă se va situa în jurul a 18 grade, iar cea minimă de 7…9 grade.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.