15 aprilie 2024

Femeia avea doar 35 de ani, iar surse din anchetă spun că practica prostituția. Ea a fost găsită fără viață pe un teren din apropierea unui fost poligon de trageri al Jandarmeriei din Petroșani.

“Nu deranja pe nimeni, era curată, ne ajuta tot timpul, păcat de ea. De vreo lună de zile a dispărut, n-a mai venit”, povestește o cunoștință a femeii.

Cunoscuții spun că, înainte să moară, femeia s-a plâns că a fost amenințată și că se teme pentru siguranța ei.

“Spunea că avea probleme, că o urmăresc țiganii să o bată, să îi ia banii. Nu știu, sperăm ca poliția să facă ceva”, a declarat un vecin.

Cadavrul unei femei în stare de putrefacție, descoperit într-o zonă retrasă din Petroșani. Pe corp există semne de violență

Mama femeii găsită moartă povestește că victima venea foarte des bătută acasă și că trăia cu oameni periculoși. Mai mult de atât, aceasta susține că fiica ei ar fi consumat droguri.

“A stat cu un pușcăriaș, mi-e rușine să spun. Nu mă mai puteam înțelege cu ea că ea din bătăi și din droguri era nebună complet”, a afirmat mama femeii. 

Una din ipotezele anchetatorilor arată că femeia ar fi fost ucisă de unul dintre clienții ei. Ea obișnuia să îi racoleze din zona gării din Petroșani. Polițiștii cred, de asemenea, că victima nu a fost ucisă pe câmpul pe care a fost găsită, ci cadavrul i-a fost dus acolo. Femeia era moartă de mai multe zile atunci când i-a fost descoperit trupul. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.