19 mai 2024

Catinca Roman a dezvăluit că relația ei cu Petre Roman a fost uneori tensionată și dificilă. Ea a spus că Petre Roman era adesea extrem de rece și insensibil față de sentimentele și dorințele ei, ceea ce a creat o distanță între ei.

„Relația mea cu tatăl meu vitreg a fost rece, inexistentă, pentru că mama se ocupa de cam tot, de mine. Nu pot să spun că nu am învățat lucruri de la el, pentru că e un tip extrem de deștept, educat, însă cred că dacă ar fi să pun într-o balanță moștenirea culturală pe care am primit-o de la el cu lipsa de afecțiune, balanța atârnă greu în partea de lipsă de afecțiune, de empatie, de răceală, poate de comportament adolescentin.”, a declarat Catinca Roman în cadrul podcastului PlayTalk.

 Catinca a vorbit despre atmosfera din casa lor și a subliniat importanța recunoașterii traumelor din copilărie, acesta fiind primul pas în tratarea lor:  „Se punea pe egal cu noi, copiii, de concurență în atenția mamei, dar asta este. Cred că toți avem diverse traume, probleme venite din copilărie și important este ca la un moment dat să încercăm să avem grijă de ele, să înțelegem de unde ne vin nefericirile, depresiile, stările proaste și, cel mai indicat ar fi cu ajutorul unui terapeut, dar există și alte metode”, a mai spus Catinca Roman. Oana Zăvoranu și-a scos la vânzare garderoba de lux. Cât speră să obțină pe hainele de fițe  Fiica adoptivă a lui Petre Roman a mărturisit că traumele din copilărie sunt, cel mai posibil, motivul pentru care a ales să nu se căsătorească până la vârsta de 56 de ani: „Am stat mult și m-am gândit la chestia asta. Încă nu sunt 100% lămurită, poate reușesc împreună cu terapeuta mea să mă gândesc de ce nu am făcut pasul ăsta. Cred că vine tot dintr-o traumă, o frică interioară, de abandon, pentru că părinții mei, mama cu tatăl meu biologic, s-au despărțit când eu aveam 8 luni, după care am crescut cu un tată vitreg, într-o familie în care lucrurile au luat-o razna la un moment dat, mă refer la schimbarea din 89, dar nici înainte nu a fost minunat și atunci probabil că asta și-a lăsat o amprentă asupra mea. Pe de altă parte, cred că nici hârtia aia nu-ți conferă vreo siguranță.”, a mai spus Catinca Roman. Noaptea Muzeelor fără muzee. “Grigore Antipa” a anunţat că nu va participa la ediția din acest an. Este al treilea muzeu din Capitală care „intră în grevă”  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.