22 februarie 2024

„Astăzi este termen pentru soluţionarea cererii de strămutare. Este vorba de solicitarea formulată anterior datei de 24 noiembrie, dată la care s-a dat hotărârea definitivă la Curtea de Apel Cluj. Deci, nu este o cerere de strămutare făcută ulterior. Nici nu s-ar fi putut dacă deja hotărârea era definitivă.

Din motive administrative, probabil că termenul a fost fixat după finalizarea cauzei la curtea de Apel Cluj. Curtea de Apel Cluj s-a grăbit să termine dosarul înainte de soluţionarea cererii de strămutare. Poate fi un semn de lipsă de imparţialitate pe care noi l-am invocat.

Din punct de vedere legal, Codul de procedură penală, permite admiterea unei cereri de strămutare, chiar după rămânerea definitivă a unei hotărâri dată în apel şi chiar dacă hotărârea este de condamnare”, a declarat Răzvan Doseanu, avocatul lui Cătălin Cherecheş.

Cătălin Cherecheș ar putea să scape de închisoare. Judecătorii de la Instanța Supremă judecă cererea de strămutare a procesului, depusă de avocații fostului edil de la Baia Mare înainte de verdictul condamnării. Dacă magistrații o acceptă, atunci procesul se repune pe rol. Există și riscul ca faptele vizate să se prescrie. Acest lucru s-ar întâmpla în jumătate de an, potrivit avocatului său.

Instanța Supremă va analiza cererea de strămutare a procesului depusă de avocații lui Cătălin Cherecheș înainte de pronunțarea condamnării la  ani de închisoare cu executare. Dacă cererea este acceptată, acest lucru ar putea aduce o nouă perspectivă asupra cazului și ar putea duce la reluarea procesului.

Cătălin Cherecheș, stenograme halucinante: “Ți-ai vândut sufletul diavolului! Eu sunt ăla”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.