19 aprilie 2026

Potrivit autorităților locale, toate cele trei victime aveau în jur de 70 de ani, iar două dintre ele erau frați, potrivit The Sun.

Cei trei au fost găsiți sâmbătă după-amiază, în fața locuinței închiriate, aflată la aproximativ opt mile de Disney World. Poliția a primit apelul la 911 la ora 12:14, iar agenții au ajuns la fața locului în cinci minute.

Suspectul, identificat ca Ahmad Jihad Bojeh (29 de ani), a fost văzut fugind spre propria locuință, aflată chiar lângă casa turiștilor. Șeriful Christopher Blackmon a descris crimele drept „cu sânge rece”, subliniind că „nu a existat niciun conflict între aceste persoane. A fost pur și simplu un atac aleatoriu.”

În urma percheziției, polițiștii au găsit două arme în casa suspectului. Bojeh a fost arestat și încarcerat în penitenciarul comitatului Osceola, fiind acuzat de trei capete de omor.

Lasă un răspuns